Distinctia dintre normal si patologic

Obervatia sociologica realizata dupa regulile anterioare identifica doua feluri de fapte: “acelea care sunt asa cum trebuie sa fie si acelea care ar trebui sa fie altfel decat sint, fenomenele normale si cele patologice”[1].

Normalul si patologicul sunt de aceiasi natura dar nu inceteaza sa constituie doua varietati diferite, pe care este foarte important sa le distingem.

Stiinta este obiectiva, din perspectiva ei nu exista bine si rau. Stiinta nu poate sa ne spuna ce scopuri sa urmarim, pentru aceasta trebuie sa ascultam sugestiile inconstientului, sa ne folosim de gândire iar singurul mod de a judeca, si deci a face o distincie intre acesti doi termeni si semnificatia acestora este de a ii raporta la un concept care sa ii domine si sa ne conduca  la intelegerea lor.

Distinctia dintre normal si patologic o vom gandi prin analogie cu aceea dintre sanatate si boala. Consideram sanatatea ca fiind adaptarea perfecta a organismului la mediul sau si boala ca fiind tot ce tulbura aceasta adaptare. Indiferent de forma pe care o dam fenomenelor sociologice, ele raman la acelasi inteles.

Prin analogia pe care am creat-o spunem ca exista doua tipuri de fenomene:

1.                    Cele normale pe care le vom gandi ca niste fenomene intalnite la maroritatea indivizilor.

2.                    Cele patologice, care se intalnesc la o minoritate.

Un fapt poate fi numit drept patologic doar in raport cu o specie data. Starea de sanatate sau boala poate varia si in cadrul aceleiasi specii, daca aceasta este in transformare. Un fapt social nu poate fi numit normal pentru o specie sociala determinata, decât în raport cu o faza a dezvoltarii sale.

Fiecare specie isi are sanatarea sa pentru ca isi are tipul sau de mediu care ii este propriu.[2] Normalitatea fenomenului va fi explicata prin aceea ca el va fi legat de conditiile de existenta ale speciei considerente, fie ca efect, fie ca mijloc care permite organismelor sa se adapteze la ele.[3]

Pentru a stabili daca un fenomen este normal sau patologic se ia urmatorul exemplu: Pentru a sti daca starea economica a popoarelor europene, cu lipsa de organizare care ii este caracteristica, este normala sau nu, vom cauta ce i-a dat nastere in trecut. Daca aceste conditii sunt in continuare prezente in socoetatile noastre, inseamna ca aceasta situatie este normala, in ciuda protestelor pe care le starneste. Insa, daca se intampla dimpotriva, sa fie legata de aceasta structura sociala veche care dupa ce a fost vertebra societatilor,, devine tot mai putin pregnanta, va trebui sa concluzionam ca ea constituie in prezent o stare patologica, oricat de universala ar fi ea.[4]

Aceasta metoda implica, in ansamblu, o explicare aproape completa a fenomenelor, fiinda presupune sa determinam fie cauzele, fie functiile lor. Este bine ca inca de la inceputul cercetarii sa se poata clasa faptele in normale si anormale, cu rezerva catorva cazuri exceptionale, pentru a putea trasa fiziologiei domeniul ei si patologiei pe al ei. Dupa aceea, prin raportarea la tipul normal, un fapt trebuie considerat util sau necesar, pentru a putea fi el insusi calificat ca normal.[5] (pag.100).

Daca este adevarat ca tot ce este normal este util, cu conditia sa fie necesar, este fals ca tot ce este util ar fi normal. Notiunea de util o depaseste pe cea de normal. Ea este in raport cu aceasta cum este genul de specie.[6]

Cu privire la distincia dintre normal si patologic, Durkheim formuleaza trei reguli:

1.                    Un fapt social este normal pentru un tip social determinat, considerat intr-o faza determinata a dezvoltarii sale, atunci cand produce media societatilor din acesta specie, comparate in faza corespunzatoare a evolutiilor lor.

2.                    Rezultatele metodei precedente pot fi verificate aratand ca generalitatea fenomenului depinde de conditiile generaleale vietii colective in tipul social considerat

3.                    Verificarea este necesara mai ales cand acest fapt se refera la o specie sociala a carei evolutie inca nu este complet parcursa.[7]

Durkheim continua sa vorbeasca din aceasta perspectiva despre crima ca un fapt social normal, astfel, aplicand regulile precedente, Durkheim afirma urmatoarele: Crima nu se gaseste numai in majoritatea societatilor dintr-o specie sau alta, ci in toate societatile de toate tipurile. Nu exista nici una in care nu exista criminalitate.  Daca, pe masura ce societatile trec de la tipurile de inferioritate la cele mai evoluate, procentul criminalitatii, adica raportul dintre cifra anuala a crimelor si cea a populatiei, tinde sa scada, s-ar crede ca ea tinde sa piarda caracterul normal, cu toate ca ramane in continuare un fenomen normal. Dar nu exista nici un motiv care sa ne faca sa credem in realitatea acestei regresii. Dimpotriva, mai multe fapte par sa demonstreze mai curand existenta unei miscari in sens invers.[8]

Normal este ca pur si simplu sa existe criminalitate, dar sa nu depaseasca, pentru fiecare tip social, un anumit nivel, pe care poate nu este imposibil sa-l fixam potrivit regulilor precedente.

A plasa crima printre fenomenele normale ale sociologiei inseamna a  afirma ca este un factor al sanatatii publice, o parte integrate a oricarei societati sanatoase. Crima consta intr-un fapt care ofenseaza unele sentimente colective. Pentru ca actele considerate criminale sa inceteze, ar trebui ca sentimentele pe care ele le ofenseaza  sa se regaseasca in toate constiintele individuale fara exceptie.[9] Pentru ca acest lucru sa fie posibil criminalitatea trebuie sa devina mult mai mare in intreaga societate. In acest fel, omul va deveni mai sensibil la lezarile pe care pana atunci nu il atingeau decat usor; el va reactioana deci contra lor cu mai mult nerv; crimele vor fi obiectul unei dezaprobari mult mai energice care va determina trecrea unora dintre ele la simple greseli morale.[10] Totusi, daca crimele vor disparea, orice greseala va fi considerata un delict.

O uniformitate univⁿⁿersala si absoluta este cu totul imposibila, caci mediul fizic proxim in care se gaseste fiecare dintre noi, antecedentele ereditare, influentele sociale de care depindem variaza de la un individ la altul si, prin urmare, diversifica constiitele.[11]

Ceea ce le confera actelor criminale aceasta insusire nu este importanta lor intriseca, ci aceea pe care le-o atribuie constiinta comuna. Daca constiinta comuna este mai puternica si are destula autoritate pentru a micsora valoarea absoluta a acestor abateri, ea va actiona impotriva unor abateri mai mici cu energia pe care o folosea inainte impotriva unor abateri considerabile, atribuindu-le aceiasi gravitate si calificandu-le drept criminale.

Crima este legata de conditiile fundamentale ale oricarei vieti sociale, de aceea, este utila. Crima joaca un rol in evolutia sociala. Socrate era un criminal si condamnarea lui era justa. Totusi, crima sa, si anume independenta in gandire, era utila.[12]

Bibliografie:

Durkheim, Emile, „Regulile metodei sociologice”, Ed. Polirom, Iasi, 2003

---

[1] Durkheim Emile, Regulile metodei sociologice, Ed. Polirom, Iasi, 2003, p.  83

[2] Ibidem, p. 93

[3] Ibidem, p. 97

[4] Durkheim Emile, Regulile metodei sociologice, Ed. Polirom, Iasi, 2003, pp.  98 - 99

[5] Ibidem, p. 100

[6] Ibidem, p. 101

[7] Ibidem, pp. 101 - 102

[8] Ibidem, p 103

[9] Durkheim Emile, Regulile metodei sociologice, Ed. Polirom, Iasi, 2003, pp.  104 - 105

[10] Ibidem, p. 106

[11] Ibidem, p. 107

[12] Ibidem, pp. 108 – 109

Rezumatul romanului "La rascruce de vanturi" de Emily Bronte

           Wuthering Hieghts

Mulţi oameni asociaza romanul “La răscruce de vânturi” cu unul de dragoste. Aceasta este o greseală. De fapt, romanul contine o poveste de răzbunare . Urmareşte povestea lui Heathcliff, un baiat misterios, cu pielea mai inchisă la culoare, din copilarie pană atunci cand a murit, la aproape 40 de ani. Heathcliff creste in familia sa adoptiva, unde este numit servitor, si fuge cand femeia de care s-a indragostit se căsătoreste cu altul. Se intoarce mai târziu, educat si bogat si cu dorinţa de a se razbuna pe cele două familii pe care le acuză că i-au ruinat viata.
Mr Lookwood, un bărbat bogat din sud, inchiriază Thrushcross Grange din nordul Angliei pentru pace şi reflectare. La scurt timp dupa sosirea sa, Mr Lookwood decide să viziteze stapânul proprietaţii, care locuia în apropiere, la Wuthering Hieghts. Locuitorii din Wutheing Hieghts i se par foarte ciudaţi, Headcliff pare sa fie un gentleman dar manierele acestuia spun contrariul, servitoarea era o fată care avea mai putin de 20 de ani, era atractivă dar rezervată, uneori chiar obraznică si mai era un tanăr care părea sa fie parte din familie dar era imbracat ca un servitor.
Din cauza zăpezii a trebuit să işi petreacă noaptea la moşie, intr-o cameră unde găseste cărţi şi insemnări ale lui Catherine, care obişnuia să locuiască acolo. Când adoarme are un cosmar în care îi vede fantoma acesteia incercând să intre pe geam. Se trezeşte şi nu reuşeşte să mai adoarmă iar când s-a luminat, a fost escortat de către Headcliff la Thrushcross Grange. Când ajunge, îi cere servitoarei Ellen Dean să îi spună povestea celor din deal.
Povestea incepe acum 30 de ani, când familia Earnshaw locuia la Wuthering Hieghts, mama şi tatăl, Hundley, un baiat de 14 ani si o fetiţa de 6 ani, Catherine, cea care i-a apărut in vis lui Lookwood şi mama servitoarei din deal. În acel an, domnul Earnshow călătoreşte la Liverpool unde găseşte un baiat al străzii, cu pielea mai inchisă la culoare, de 7ani şi hotăraşte să îl adopte. Il numeşte “Heathcliff”. Hindley, care se vede marginalizat de tatăl său din cauza noului venit, îl urăşte numaidecât dar Catherine se ataşează foarte repede de el. In curând Headcliff şi Catherine erau de neseparat, petreceau ore pe câmpul din jurul moşiei şi urau fiecare clipă în care nu erau impreună.
Din cauza discordiei, Hindley este trimis la un internat, de unde revine peste 3 ani când domnul Earnshaw moare. Se întoarce cu soţia sa şi devinde stăpân la Wuthering Hieghts unde îl va forţa pe Heathcliff să devină servitor în loc de membru al familiei.
Heathcliff şi Cathy continuă sa se joace ca nişte sălbatici şi in noiembrie, la cateva luni dupa intoarcerea lui Hindley se duc la Thrushcross Grange, unde spioneaza comportamentul copilăros a lui Edgar şi Isabella Linton, copiii din acea mosie, unde sunt vazuţi şi în timp ce incercau să scape, Catherine a fost muscata de câine şi adusa înăuntru pentru ajutor în timp ce Heathcliff este trimis acasă. Cinci săptamâni mai tarziu, Catherine se intoarce la Wuthering Hieghts, schimbată, arată şi se comportă ca o domnisoară educată. Râde de ţinuta neîngrijită a lui Heatthcliff şi a doua zi, când fraţii Linton vin în vizita, se imbracă elegant ca sa o impresioneze. Totul se năruie când Edgar glumeşte pe seama lui şi se porneşte o cearta. Heathcliff este închis in grajduri, unde Cathy s-a urcat pe acoperiş ca să îl facă să se simtă mai bine. Atunci, el jură să se razbune pe Hindley.
În vara următorului an, Frances naşte un baiat, Hareton, iar aceasta moare pană la sfarsitul anului, ceea ce îl impinge pe Hindley către beţie.
Trec  doi ani şi Catherine devine apropiată lui Edgar, distanţându-se de Heathcliff. Într-una din vizite, când Hindley nu era acasă, Edgar o cere în căsătorie pe Catherine iar aceasta accepta. Mai târziu, Catherine îi spune lui Ellen ce s-a întamplat şi adaugă ca nu îl iubeşte cu adevarat pe Edgar ci pe Heathcliff. Din păcate, nu s-ar putea căsători cu acesta din urmă din cauza lipsei poziţiei sociale si educaţiei. Aşa că decide să se căsătorească cu Edgar ca să poată să îl ajute pe Heathcliff. Din nefericire, Heathcliff a auzit prima parte, în care spunea că nu se poate căsători cu el. Atunci el dispare fară urmă şi peste trei ani Edgar si Catherine se căsătoresc.
La sase luni după acest eveniment, Heathcliff se întoarce drept un gentleman, fiind mai puternic si bogat. Catherine este incantată să îl vadă, nu acelaşi lucru îl simte şi Edgar. Isabella, care avea 18 ani, se indrăgosteşte înebuneşte de Heathcliff, pe care îl vede ca un erou. El nu o place dar îi incurajează afecţiunea, văzând din asta un mod de a se răzbuna pe Edgar. Edgar a observat intenţiile lui Heathcliff, de unde se porneşte o ceartă in urma căreia Catherine se închide in cameră şi se imbolnaveşte.
Heathcliff locuia în dealuri, jucând jocuri de noroc cu Hindley şi formându-i obiceiuri proaste lui Hareton. Starea de sanatate a lui Hindley se degradează din cauza alcooluilui şi îi dă moşia lui Heathcliff pentru a scăpa de datorii.
În timp ce Catherine este bolnavă, Heathcliff fuge cu Isabella. Acestia se căsătoresc şi se intorc peste 2 luni la Wuthering Hieghts. Heathcliff află de starea de sănătate a lui Catherine şi îi cere ajutorul lui Ellen ca să se poată întalni în secret. Ziua urmatoare, Catherine naşte o fetiţa, Cathy, după care moare.
La o zi după înmormântarea lui Catherine, Isabella îl părăseşte pe Heathcliff şi fuge in sudul Angliei, unde va naste pe Linton, fiul lui Heathcliff. Hindley moare  la sase luni după sora sa şi Heathcliff ramâne stăpan la Wuthering Hieghts şi tutore a lui Hareton.
În 12 ani,Cathy s-a transformat într-o tânără frumoasă, care rar ieşea din Grange. Edgar află că Isabella este pe moarte si pleacă să îi ia fiul cu intenţia de a îl adopta. Între timp Cathy află de existenţa vărului acesteia, Hareton, pe care l-a văzut pe câmpuri.
Edgar se intoarce cu Linton care este un baiat bolnăvicios. Deşi Cathy îl place, Heathcliff insistă că acesta să îi fie adus lui.
La trei ani dupa întamplare, Ellen şi Cathy se aflau pe câmp, unde îl întalnesc pe Heathcliff  care le duce la Wuthering Hieghts pentru a-i vedea pe Linton şi Hareton. Planul acestuia este ca Linton să se căsătorească cu Cathy ca să poata moşteneacă Thrushcross Grange.  Cathy şi Linton au inceput să se vadă şi să fie prieteni. Într-una din zile, în timp ce Edgar era bolnav, Ellen şi Cathy vin in vizită la Wuthering Hieghts unde vor fi ţinute captive de către Heathcliff, care vrea să o casătorească pe Cathy cu fiul său şi in acelaşi timp să nu îl vadă pe tatăl sau inainte să moară. După 5 zile, Ellen este eliberată iar Cathy scapă cu ajutorul lui Linton, chiar la timp  ca să işi vadă tatăl înainte să moară.
Dat fiind faptul că Heathcliff rămane stăpân la Wuthering Hieghts şi Thrushcross Grange, Cathy nu are de ales şi o lasă pe Ellen pentru a locui cu Heathcliff si Hareton. La scurt timp Linton moare iar Hareton incearca să se apropie de ea dar aceasta se inchide in ea. Acest punct este acela în care a sosit Lookwood.
După ce a fost bolnav pentru ceva vreme, Lookwood s-a saturat de aceste ţinuturi şi se duce la Wuthhering Hieghts să îl informeze pe Heathcliff că se intoarce in sud.
La opt luni după plecare, Lookwood se intoarce şi află că Ellen locuieşte acum la Wuthering Hieghts. Face o vizită acolo şi află restul poveştii.
Ellen s-a mutat acolo la scurt timp după plecarea lui Lookwood pentru a înlocui o servitoare. În martie, Hareton a avut un accident. Pe perioada recuperării, între Cathy şi Hareton s-a format o prietenie. Asta continuă iar in aprilie Heathcliff începe să se comporte ciudat, având vedenii cu Catherine. După ce nu a mâncat timp de patru zile, moare. Este înmormântat langă Catherine.

Lookwood pleacă, dar înainte de asta află că Hareton şi Cathy plănuiesc să se căsătorească în ziua de anul nou.

Scopul scuza mijloacele

                                             -Eseu argumentativ-

Scopul reprezinta anticiparea mintala a rezultatului unei actiuni care porneste din mintea omului. Inceputul este reprezentat de dorinta iar mijloacele pot fi de orice natura, atat timp cat moralitatea ne-o permite. 
De altfel, moralitatea consta in raportul dintre scopul propus si mijloacele prin care ne dorim sa ajungem la acesta. Mai mult, succesul consta in determinare iar determinarea este dobandita de o persoana puternica, dispusa sa lupte pentru cauza cu vigilenta. Slabiciunea, in acest caz poate duce la esec.
Totusi, exista anumite persoane care ar adauga citatului urmatoarea fraza "atata vreme cat este pentru un scop nobil", dar ce relevanta ar mai avea aceasta continuare tinand cont de faptul ca sunt folosite orice mijloace, dintre care si cele rele, unde ar mai fi justificatia scopului bun?
In concluzie, ceea ce este facut nu are cale de intoarcere si mijloacele ni le alegem noi insine  iar atingerea scopului tine de inteligenta cu care ne jucam cartea, pana la urma viata este un joc de noroc iar norocul si-l face fiecare.